Armenia. Anatomia unei revoluții

”Armenia. Anatomia unei revoluții” este un film documentar despre revoluția pașnică din Armenia care s-a desfașurat în primăvara anului 2018. Documentarul a fost realizat în cadrul unui apel de granturi organizat de proiectul european pentru Vecinatatea UE OPEN Media Hub.

La finele lunii august 2018 o echipă TV din partea Asociației Arena Civica s-a deplasat în Armenia, unde pe parcursul unei săptămâni a realizat filmări în orașele Erevan, Sevan, Gyumri și Vanadzor.

Scopul proiectului a fost de a prezenta evoluțiile în viața politică a Armeniei, țară-membră a Parteneriatului Estic, declanșarea acțiunilor de protest și, în consecință, schimbarea puterii în stat, dar și motivele care au provocat aceste revolte. Este vorba de probleme nesoluționate timp de câteva decenii (cum ar fi asigurarea cu locuințe a victimelor cutremurului de pământ din 1988), distrugerea coloșilor industriali după dezmembrarea URSS, gradul înalt de corupție, distribuirea neechitabilă a resurselor financiare pentru dezvoltarea regională, rata înaltă de șomaj și fluxul mare de migrație.

Proiectul a fost finalizat în noiembrie 2018.

În corespundere cu obiectivele și scopul proiectului OPEN Media Hub, de creare a unei platforme de schimb a materialelor de presă și a producției televizate, documentarul ”Armenia. Anatomia unei revoluții” a fost plasat pe post la TV Canal Regional (Moldova), dar și la posturi TV din Armenia și Georgia.