Cum orchestrează Rusia războiul hibrid împotriva Ucrainei

Chiar dacă alegerea lui Vladimir Zelinski, în primăvara anului trecut, în funcţia de preşedinte al Ucrainei a făcut ca multe voci din spaţiul media să creadă într-o relaxare a relaţiei dintre Kiev şi Moscova, atitudinea Rusiei vis-a-vis de ţara vecină s-a dovedit a fi cu totul contrară unei asemenea poziţii. DE ACELASI AUTOR Protestele din Belarus şi propaganda anti-Occident Fără îndoială, cea mai complexă analiză privind perspectiva ucraineană faţă de războiului hibrid orchestrat de către Federaţia Rusă este realizată de către Valerii Kondratiuk, şeful serviciului de informaţii externe al Ucrainei. Într-un material publicat pe site-ul Zn.ua, Kondratiuk evidenţiază interesul strategic al Moscovei de a ţine Ucraina în propria sferă de influenţă, presupunând chiar subminarea suveranităţii şi a identităţii statale ucrainene. Astfel, Rusia continuă să îmbine în mod expres ameninţările de natură militară, precum creşterea trupelor armate la graniţa cu Ucraina, cu cele de sorginte non-militară, ce includ domenii interconectate precum cel politic, economic, societal, informaţional, cibernetic sau chiar acţiuni de terorism. Spre exemplu, la nivel politic, Kievul identifică o serie de acţiuni destabilizatoare, inclusiv prin promovarea unor narative precum construcţia artificială a statului ucrainean, preluate de altfel, odată cu anexarea Peninsulei Crimeea şi izbucnirea conflictului în estul Ucrainei, şi de către mişcări şi chiar partide extremiste din state vecine Ucrainei, în special Ungaria.  Configuraţia etnico-religioasă este aşadar atât o oportunitate pentru Kiev privind construcţia unui stat cu valenţe multiculturale cât şi o vulnerabilitate, pe care Moscova încearcă să o fructifice în propriul interes strategic, aşa cum a acţionat în Transnistria sau regiunile separatiste georgiene. Astfel, Rusia doreşte să transforme estul Ucrainei într-un protectorat, oferind peste un milion de paşapoarte cetăţenilor din regiune, ceea ce încalcă în mod sever suveranitatea Ucrainei, transformând de facto Donbass într-o regiune independentă, dar menţinută în componenţa statală ucraineană tocmai pentru a influenţa scena politică de la Kiev. Din punct de vedere economic, unele studii academice arată că, pe fondul conflictului din Donbass, PIB-ul Ucrainei per cap de locuitor a scăzut în medie cu 15,1%, doar în perioada 2014-2017. Totodată, Rusia conduce un război economic împotriva Kievului care implică o serie de acţiuni precum penetrarea economiei naţionale prin actori proxy, expulzarea producătorilor ucraineni de pe pieţele tradiţionale, şantaj energetic samd. Kondratiuk afirmă că Rusia nu vizează doar slăbirea unor componente fundamentale pentru economia Ucrainei precum porturi, infrastructură critică, companii energetice sau industria de apărare, ci urmăreşte constant slăbirea imaginii Kievului în rândul instituţiilor internaţionale, precum FMI. Acest tablou este dublat de o sere de acţiuni specifice războiului psihiologic şi informaţional prin încercarea de manipulare a mentalului colectiv, fiind încurajate manifestaţii privind probleme legate de religie sau limbă, care conduc către escaladarea tensiunilor interne dar şi către slăbirea imaginii de ţară a Ucrainei. Nu în ultimul rând, discursul rus încearcă a transforma Ucraina în postura vinovatului de serviciu în relaţia cu vecinii săi. Un exemplu recent este dat de arestarea celor 33 de mercenari ruşi, membri ai grupării Wagner, de către autorităţile beloruse. Evenimentul, petrecut înaintea izbucnirii protestelor din Minsk, a evidenţiat tensiunea existentă pe axa Belarus- Rusia, însă propaganda controlată de Kremlin a folosit o serie de fake newsuri prin care a încercat să susţină că incidentul a fost orchestrat de către autorităţile de la Kiev. De altfel, încercarea de a menţine un climat de neîncredere între Ucraina şi vecinii săi se dovedeşte a fi un modus operandi rusesc, prin care se doreşte inclusiv legitimarea anexării Crimeei. Elocvente în aceste sens sunt legăturile unor lideri extremişti cu Moscova, aşa cum este cazul polonezului Mateusz Piskorski, promotor printre altele al unor viziuni ce susţin ocuparea unei părţi teritoriale a Ucrainei de către Polonia. Piskorski a fost arestat de către autorităţile de la Varşovia în 2016. Pe acest fond, este de înţeles de ce Ucraina continuă a cataloga Federaţia Rusă drept principala ameninţare la adresa propriei securităţi naţionale, fiind de aşteptat ca Moscova să recurgă la orice tertip pentru a ţine vecinătatea sa apropiată departe de spaţiul euroatlantic. Strategia Kremlinului este una de uzură, vizând ca atât SUA, cât şi statele europene să obosească în privinţa chestiunii ucrainiene, urmând să o treacă apoi într-un plan secund. Un asemenea scenariu ar conduce către slăbirea încrederii în UE şi NATO permiţând acapararea puterii la Kiev de către un leadership mult mai deschis a colabora cu Rusia, pivotând inclusiv geopolitic. În replică, Occidentul trebuie să evite această capcană, prin menţinerea unei politici proactive care să menţină o serie de presiuni impuse Kremlinului, inclusiv prin noi sancţiuni economice. Renunţarea la proiectul Nord Stream-2 ar demonstra altruismul vesticilor faţă de Ucraina precum şi o poziţie de forţă în relaţia cu Federaţia Rusă.

Autor: Răzvan Munteanu

SURSA: adev.ro/qghpms