Ghidul “Propaganda şi Contrapropaganda” lansat în cadrul Programului „Bursele Europene pentru Jurnaliști”

45919602_200317277535460_3868859995676213248_n

În data de 19 octombrie 2018 Asociaţia Obştească Arena Civica a prezentat lansat în cadrul Programului „Bursele Europene pentru Jurnaliști” ediția 2017-18 cartea “Propaganda şi Contrapropaganda. Ghid teoretico-practic de orientare” editată cu suportul Ambasadei Poloniei în Republica Moldova. La acest program au participat circa 20 de jurnalişti, ce activează în diverse medii din ţară: TV, Radio, presa scrisă şi online.

Iată care a fost opinia referitor la această ediţie a Valriei Viţu, jurnalistă RFI Romănia, deţinătoarea premiului „Cel mai bun jurnalist al anului 2016”, oferit de CJI:

Valria Vitu 1
”Propaganda și contrapropagada” – o carte complexă care trezește interes chiar de la prima pagină. Ghidul, de fapt, abordează o temă importantă, o problemă gravă ce afectează tot mai mult R.Moldova. Propaganda rusească și dezinformarea au invadat spațiul informațional, au luat amploare atât în mediul on-line, cât și în presă. Chiar dacă propaganda se face din cele mai vechi timpuri, astăzi ca niciodată se resimt efectele negative ale acesteia. Pe lângă toate apar pe bandă rulantă și ”știrile false”, tirajate la greu de mai multe instituții așa-zise media, în spatele cărora s-ar afla reprezentanți ai partidului de la guvernare. În asemenea condiții, cetățenilor le vine tot mai greu să afle adevărul, realitatea așa cum este. Ori, cartea ”Propaganda și contraprogranda” cu siguranță le vine în ajutor.
Autorii cărții, printre aceștia politologi, experți, jurnaliști, descriu amănunțit despre ce înseamnă propaganda, cât de nocivă și cum poate fi combătută, ce înseamnă contra-propagandă, cum poate fi verificată o informație online. De asemenea, în noua carte pot fi găsite mai multe legende și mituri anti-NATO în România și R.Moldova, Fact-cheking, un instrument fiabil în contracararea falsurilor informaționale, pandemia ”știrilor false”, dezinformarea ca o amenințare pentru între prinderile private și de stat. Ghidul conține și mai multe anexe privind rezoluția Parlamentului European legată de comunicarea strategică a UE pentru a contracara propaganda, mituri despre Acordul de Asociere UE-R.Moldova și Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător. Tot aici găsim mituri despre Uniunea Europeană și Parteneriatul Estic.
”Omul nu poate rezista unei propagande puternice, dacă nu are în cap un ”antidot” sub forma unui propriu model al lumii, diferit de cel pe care îl avansează propaganda. Dacă există propagandă, totdeauna va exista și contra-propagandă. Aceste torente au menirea de a se echilibra reciproc, însă de multe ori asta nu se întâmplă, dat fiind faptul că unul dintre torente este neproporțional mai puternic”.
”Propaganda poate fi orientată atât spre negativarea obiectului reprezentat de ea, cât și spre pozitivarea acestuia. Propaganda denaturează realitatea, descrie o lume care nu există în realitate. Însă ea o descrie în așa fel ca ea să fie frumoasă, mai înțeleasă. Propaganda își asumă un rolul unui pictor de curte. Arată nu ceea ce este cu adevărat, dar ceea ce ar trebui să fie acolo, în opinia puterii”, iată doar câteva idei, expuse de autorii cărții.”

45143349_348996929182047_5357463173337186304_n

Programului „Bursele Europene pentru Jurnaliști” a fost lansat în 2015 şi are drept scop instruirea jurnaliștilor din România și Republica Moldova, care doresc să obţină o expertiză profesională în problematica europeană.
Participanţii sunt instruiţi în diverse tematici legate de UE, cum ar fi cadrul de reglementare, funcționarea instituțiilor, relaționarea între statele-membre, precum și maniera în care este abordă problematica europeană de către media occidentale.