Protest la ambasada Azerbaidjanului de ziua jurnalistei Khadija Ismayilova

Protest Ambasada Azerbaidjanului

Centrul de Investigaţii Jurnalistice a organizat vineri, 27 mai, ziua în care Khadija Ismayilova a împlinit 40 de ani, în faţa sediului Ambasadei Republicii Azerbaidjan la Chişinău, un protest de solidarizare cu jurnalista azeră, condamnată la Baku şi eliberată recent din detenţie. Participanţii la flash mob au cerut în continuare achitarea ziaristei, precum şi eliberarea tuturor jurnaliştilor şi a celorlalţi deţinuţi politici. Evenimentul la care au participat jurnalişti şi activişti civici este parte a campaniei „40 protests for Khadija Ismayilova’s 40th birthday!”, inițiată de Sport for Rights.

„Niciun ziarist și nici oricare altă persoană nu trebuie să fie închisă pentru că își face meseria, pentru că spune lucrurilor pe nume sau pentru că apără niște valori. Libertatea cuvântului, libertatea presei sunt valori într-un stat democratic și nivelul de democrație al unui stat este determinat de gradul de libertate al presei și al cuvântului. Azerbaidjanul trebuie să-și revadă politica față de presă și să nu admită întemnițarea jurnaliștilor pentru că își fac meseria”, a declarat Cornelia Cozonac, preşedinta Centrului de Investigaţii Jurnalistice.

Alina Radu, directoarea Ziarului de Gardă, a subliniat în context că autorităţile Republicii Moldova ar trebui să ia act şi să investigheze incidentul prin care echipa CIJM a fost somată să scoată bannerul pe care l-a afişat la balconul oficiului său, aflat în imediata vecinătate a Ambasadei Republicii Azerbaidjan. „Şi Guvernul de la Chişinău trebuie să răspundă la petiţia CIJM, să explice de ce o ambasadă intervine în activitatea unui ONG. Ar trebui să vedem un răspuns a misiunii diplomatice”, a cerut Alina Radu.

„MAI nu a reacționat, iar Ministerul de Externe ne-a spus într-un mesaj telefonic că a discutat cu reprezentanții Ambasadei, dar că nu poate întreprinde alte măsuri din cauză că noi le-am oferit prea puține detalii despre acest caz. Noi condamnăm în continuare comportamentul reprezentantului Ambasadei Azerbaidjanului, vom vorbi despre acest caz ca să nu mai admitem așa ceva în Republica Moldova. Nimeni nu are dreptul să intimideze jurnaliștii”, a precizat Cornelia Cozonac.

Tot pe 27 mai, în lume au loc alte 39 de proteste organizate în susţinerea ziaristei. Khadija Ismayilova, jurnalistă independentă care a colaborat cu serviciul azer al Radio Europa Liberă, a fost închisă în decembrie 2014, iar în septembrie 2015 a fost condamnată la șapte ani şi şase luni de închisoare, fiind acuzată de acțiuni care fac trimitere la abuz de putere și evaziune fiscală. Recent, Curtea Supremă de Justiţie din Azerbaidjan a decis eliberarea acesteia, pedeapsa fiindu-i redusă trei ani și jumătate cu suspendare.

Sursa: anticoruptie.md