Subiectele despre copii în situații de risc: cum asigurăm echilibrul între etica jurnalistică și interesul public?

Materialele jurnalistice despre copiii în situații de risc sunt urmărite cu mult interes de public – despre un caz de acest fel poate vorbi o țară întreagă. Însă, pe lângă ratingul pe care îl aduc redacțiilor, aceste subiecte implică o mare responsabilitate din partea jurnaliștilor. Un cuvânt, o imagine, o etichetare, un detaliu nepotrivit pot provoca suferințe atât copilului care a fost victimă a unei infracțiuni sau a unui accident, cât și familiei acestuia. 

Cum scriem ca să nu dăunăm? 

Această dilemă a avut-o cred că cel puțin o dată fiecare jurnalist care și-a propus să scrie despre copii. Specialiștii în domeniu ne îndeamnă să respectăm de fiecare dată interesul superior al copilului. Asta înseamnă să scriem în așa fel încât să nu încălcăm în niciun fel drepturile sale, să nu afectăm starea lui psihică şi integrarea în societate. 

Dauna cea mai mare pe care o poate aduce un jurnalist unui copil în situație de risc este să îl expună public prin informațiile care le va prezenta în știre/articol. Ca să evităm astfel de situații, protejăm identitatea minorului. Asta înseamnă să nu prezentăm public numele, prenumele copilului sau ale părinților, numele localității în care aceștia se află, adresa domiciliului. Jurnaliștii au obligația să trateze cu mare atenție și alte detalii, precum vârsta copilului, clasa/școala în care învață, numărul de copii în familie, gradul de rudenie cu alte persoane din sat/oraș. Aceste detalii, de rând cu indicarea denumirii localității, pot duce ușor la identificarea copilului. Ar trebui să ne asigurăm, de asemenea, că nu expunem copilul dacă arătăm casa sau comunitatea în care acesta locuiește. 

Expresia diavolul se ascunde în detalii este valabilă și pentru materialele de presă la subiecte sensibile, cum sunt cele despre copiii în situații de risc. Astfel, un detaliu pe care l-am considerat nesemnificativ ne poate juca festa și poate expune public copilul și familia acestuia. De exemplu, e suficient să spunem (așa cum a făcut acum câțiva ani un post de televiziune de la noi) că tatăl unui anumit copil, abuzat sexual de câțiva colegi de clasă, este preot în orașul X. Astfel, chiar dacă jurnaliștii au protejat identitatea (nu au dat numele, prenumele copilului), persoana vizată a putut fi identificată cu ușurință de oamenii din localitatea sa, deoarece acolo activa un singur preot. 

Jurnaliștii ar trebui să fie atenți și la alte detalii, cum ar fi numărul copiilor în familie. Dacă prezentăm denumirea concretă a localității și adăugăm că în familie sunt 8 sau 9 copii (o cifră mai rar întâlnită în condițiile Republici Moldova), șansele ca acel copil să fie identificat sunt, la fel, extrem de mari. 

De exemplu, în cazul femeii care și-a abandonat pruncul nou-născut într-o vie, unii jurnaliști au menționat satul în care locuiește familia. Informația a fost completată și de alte fapte – familie social vulnerabilă care are patru copii, trei dintre copii sunt la școală și unul e la grădiniță, dar și că ambii părinți ar face abuz de consum de alcool.

Mai mult, în unul dintre reportajele difuzate la unul din posturile TV, imaginea femeii a apărut fără a fi blurată. În acest caz, de pe urma neprotejării identității mamei au de suferit copiii, care pot deveni țintă a stigmatizării sau discriminării din partea altor copii sau adulți din localitate. 

Unii colegi din presă ar putea reproșa că, în localitățile mici, detaliile unor tragedii de acest fel oricum sunt cunoscute de toată lumea. Totuși, e o mare diferență între un sat și o țară. 

O altă dilemă a jurnaliștilor este să nu fie învinuiți că scriu povești, dacă nu prezintă cât mai multe detalii concrete despre localitatea în care s-a produs abuzul, despre victimă și abuzator. Și această dilemă trebuie rezolvată în interesul copilului – faptul că indicăm localitatea concretă în care a avut loc un caz de abuz asupra unui copil nu îl ajută cu nimic pe acel minor, dar îi poate dăuna grav, în primul rând stării lui emoționale. Respectiv, e suficient să spunem că un anumit caz a avut loc într-o localitate din nordul/sudul/centrul republicii. 

Există și excepții?

Situațiile în care jurnaliștii pot divulga identitatea copiilor care se află în situații cu conotație negativă sunt descrise în Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova. Este vorba de situaţiile în care interesul public cere ca un anumit copil să fie identificat – de exemplu atunci când acesta a dispărut, a fost răpit sau se află în pericol iminent. Este și cazul băiețelului din Hâncești, care a dispărut, după care a fost găsit decedat în toaleta din curtea casei. Identitatea copilului a fost divulgată la momentul când s-a anunțat dispariția acestuia. 

De asemenea, fac excepţie cazurile în care jurnalistul acţionează, cu acordul părinţilor sau tutorilor, în interesul superior al copilului. Atenție, însă – uneori părinții pot să nu-și dea seama că, divulgând identitatea copilului, îi pot face rău, adică îl pot expune la discriminare sau la noi abuzuri. Astfel, jurnaliștii au obligația să analizeze urmările care pot surveni în urma divulgării identității. 

Senzaționalul nu trebuie admis în materialele despre copii

Un alt aspect la care trebuie să fim atenți este abordarea generală a subiectului. Senzaționalul nu are ce căuta în materialele despre copiii în situație cu conotație negativă. Cu regret, acesta mai continuă să fie utilizat de unii jurnaliști, în goana după vizualizări. 

De exemplu, unul dintre portalurile de știri a publicat un material bazat pe zvonuri culese de pe rețelele de socializare despre femeia care și-a abandonat pruncul nou-născut într-o vie. Chiar dacă știrea se bazează de declarațiile poliției care dezminte aceste zvonuri, latura senzaționalului este exploatată în titlu: „Mai are mulți copii îngropați”. Poliția, despre zvonurile privind mama care și-a abandonat un prunc în vie la Nisporeni

O altă problemă este că, în unele cazuri, jurnaliștii prezintă în mod nejustificat profilul social al familiei. Astfel, la nivel de percepție publică se creează falsa impresie că situațiile de violență sau accidentele casnice soldate cu moartea copilului se întâmplă doar în familiile sărace, unde părinții sunt consumatori de alcool. Or, de fapt, violența și accidentele casnice nu aleg statutul social și se pot întâmpla și în familii cu venituri mari, în care părinții au cariere strălucite. 

În cazul familiei copilului din Ungheni, găsit înecat în curtea inundată a casei, unii jurnaliști au prezentat cu lux de amănunte toate detaliile pe care au reușit să le afle –  că familia se află la evidența asistentului social din comunitate, că tatăl minorului era agresor familial și aplica violența fizică asupra mamei și a soției sale. Și în acest context, profilul social al familiei este irelevant, atâta timp cât accidentele casnice cu implicarea copiilor se întâmplă și în familii fără astfel de probleme. 

În loc să încerce să afle cu orice preț unde lucrează părinții, dacă sunt sau nu consumatori de alcool ori alte detalii despre familie, jurnaliștii ar trebui să se informeze ce măsuri de protecție au fost luate în raport cu copilul, ce fac autoritățile responsabile pentru a preveni violența și accidentele casnice. Asta dacă ne dorim cu adevărat să ajutăm copiii.

Interviurile cu copiii: da sau nu? 

Dileme apar și atunci când ne punem întrebarea dacă este sau nu cazul să intervievăm un copil, victimă a unui caz grav de abuz. În general, specialiștii recomandă evitarea intervievării copiilor victime sau martori la abuzuri, din mai multe motive. În primul rând, atunci când relatează detaliile abuzului, copilul retrăieşte trauma psihică, fenomen denumit de specialiști revictimizare. Un alt motiv este că, dacă vorbește cu jurnaliștii și oferă detalii, copilul ar putea fi hărţuit, mai târziu, de abuzator. Nu merită trecut cu vederea și faptul că, sub presiunea stresului la care este expus, copilul ar putea oferi informaţii inexacte. Soluția este să vorbim cu un adult care cunoaște cazul îndeaproape – primar, asistent social, unul dintre părinți etc.

Natalia Porubin, membră a Consiliului de Presă

_______________________________

Realizarea acestui articol a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului american și poporului britanic prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și UK Aid. Conținutul acestui material ține de responsabilitatea autorilor și nu reflectă în mod necesar viziunea UK Aid, USAID sau a Guvernului Statelor Unite.

Sursa foto: Adrià Tormo/Unsplash

Sursa: mediacritica.md